Despre noi

Institutul de Cercetare Interdisciplinar al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (ICID) a fost creat pentru a aborda mai multe domenii prioritare (Bioeconomie, materiale, produse și procese, sănătate, mediu si schimbari climatice). Două centre de cercetare formează ICID: Centrul de Cercetare în Științe Naturale și Tehnice (dezvoltat în principal cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene – Proiect POSCCE 621/2014) și Centrul de Cercetare în Economie Bio-Eco-Sustenabilă (creat cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene – Proiect POC 128019/2021).

Obiectivul principal al Institutului de Cercetare Interdisciplinar al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (ICID) este de a promova cercetarea interdisciplinară în domenii esențiale precum științele naturale, economia durabilă și ingineria mediului, contribuind la dezvoltarea cunoștințelor și soluțiilor inovative în aceste domenii. ICID își propune să susțină inițiativele de cercetare prin implicarea în proiecte naționale și internaționale, colaborarea cu industria, participarea la evenimente academice și inovative, și sprijinirea doctoranzilor în realizarea cercetărilor avansate.